Noutati

Citeste ultimele povesti si amintiri din vacanta pe saiturile Vacantierul si Presa de turism! - Albania - Trentino - Muntele Athos - Thassos - Malta - India

Album literar-gastronomic: Care este numele singurei fe­mei din lume care a s...

Album literar-gastronomic: Care este numele singurei fe­mei din lume care a s...: Întrebare de 1.000 de puncte la un concurs de cultură generală: Care este numele singurei fe­mei din lume care a scris o carte de bucate ...

Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul

Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul: La varsta de 25 de ani, scriitorul George Bernard Shaw a devenit ve­getarian. El atribuie aceasta schimbare a habitudinilor sale de viata...

Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani

Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani: A rămas celebru pentru acest îndemn: „Nu întreba ce poate face ţara ta pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Zilele trec...

Fantana calatorului…

De ghizdul fantanii de la poarta sta sprijinit cerul. “Fantana asta”, imi spunea bunicul, cu vocea indulcita de lumina lunii, “e axul lumii. Nu, draga mea, nu-i nici o saga! Uita-te, tu, numai cum rasar in ea stelele. Si uita-te si-n cer, sa vezi cum ii fac rotocoale-rotocoale apele, de-ai zice ca abia ce-am aruncat cu piatra in dansa…” Ii urmam vorbele si priveam apa – cu un firicel de teama innodandu-mi sufletul – cu trupul usor aplecat peste ghizdurile fantanii. Ma trageam apoi departe de adancul racoros si imi afundam privirea in inaltimi… Si-n ceruri se roteau cercuri de apa ori poate erau cercurile de stele ale Caii Lactee… Acolo, la fantana de langa poarta, din care beau apa toti trecatorii, am ascultat intaiele povesti. Si-n povesti fantanile erau odihnitoare, salvatoare, intelepte. Fata lor reflecta adevarurile de care nu te puteai ascunde si din miezul lor izvorau miracole. Sunetul lantului care aducea la lumina ciutura cu povesti era, pentru mine, asemeni unui cantec de leagan. “Apa poate fi buna si pentru suflete”, spunea bunicul in timp ce-mi intindea o ulcica plina cu apa abia scoasa din fantana… Citeste mai mult pe Vacantierul.

Ada Kaleh: fructe dintr-un paradis pierdut

Daca urcati scarile metroului din statia Titan si masurati la pas cateva strazi ce se pierd inspre plamanul verde al parcului de cartier e imposibil sa nu zariti acei smochini ca o oaza exotica intr-un peisaj cu blocuri din anii ’70. Desi frunzele lor patate nu mai ascund de mult fructe zemoase, iar trunchiurile au imbracat hainuta de postav pentru iarna, oamenii ii recunosc de la distanta. Primul gand a fost sa stiu cine i-a plantat si are grija de ei; prima revelatie: sa-l descopar pe botanistul amator, Gheorghe Bob, un pensionar mutat la Bucuresti in 1968 tocmai din insula Ada- Kaleh. Gheorghe Bob a trait pe un teritoriu lung de vreun kilometru si lat de jumatate. O insula asa de mica, incat Jules Verne i-ar fi putut pune elice! Ada- Kaleh a fost inundata in 1970 pentru a face loc acumularii de la Portile de Fier. Dar inainte de scufundare? Ce-a fost? Gheorghe Bob se asaza in dreptul ferestrei apartamentului sau de la etajul I si incepe sa ne povesteasca: “Aveam 6 ani cand, prin 1949, am vazut, pe Ada-Kaleh, pentru prima data, smochinii; asta era in curtea unui turc pe nume Hairi Nuri. Tot ce vezi cu ochi de copil ramane. In casa locuiau trei familii: noi, Omer Hairi si preotul ortodox roman..." Citeste mai mult pe Vacantierul.

VACANŢĂ CU UN PRIETEN “ÎNCHIRIAT"

E plăcut să călătoreşti, dar şi mai plăcut este să ai cu cine să împărtăşeşti revelaţiile călătoriei. Iar atunci când eşti într-un oraş necunoscut ţi-ar prinde bine compania agreabilă a unui amic care cunoaşte istoria fiecărei pietre. La asta trebuie să se fi gândit şi britanica de origine braziliană Alice Moura (stabilită la Londra), atunci când a propus un tip mai puţin obişnuit de turism alternativ, care presupune beneficierea de serviciile unor “prieteni locali”. Alice Moura a creat astfel un site de internet numit “Rent a local friend”, punând la dispoziţia turiştilor serviciile unor ghizi autorizaţi, care reuşesc să construiască o relaţie amicală cu clientul. “Când am creat acest site, m-am gândit întâi la routarzi. Dar mulţi clienţi sunt persoane vârstnice care preferă servicii personalizate”, a declarat Alice Moura. Citeste mai mult pe Presa de turism.

CĂLĂTORII INIŢIATICE: PERGAM

Medicina, textele înţelepţilor şi Zeus aduc gloria anticei cetăţi a Pergamului (Pergamon), ale cărei ruine le poate vizita călătorul prin Turcia, dacă se abate la o sută de kilometri de Izmir. Pergamul a fost un important centru comercial în regiunea Mysiană încă din Antichitate. Devenit capitală a unui înfloritor regat, între 282-133 î.H., oraşul a fost astfel botezat după legendarul rege Pergamos. O legendă spune că, ucigându-l pe regele din Teutrania, Pergamos a pus mâna pe oraş şi l-a denumit după sine. Conform unei alte legende, Gyrnos, regale Teutraniei, l-ar fi rugat pe Pergamos să îl ajute în timpul unei bătălii pentru ca apoi, după victorie, să fie construite două oraşe, unul numit Pergamon, iar altul Gyrneion. Pergamon a fost pentru prima oară menţionat în documentele scrise în secolul IV î.H..Palate, temple şi teatre au fost construite în cetate când aceasta a devenit capitală şi a fost înconjurată de pereţi şi turnuri de apărare. După ce a fost anexat Imperiului Roman, Pergamul a rămas multă vreme unul dintre cele mai importante oraşe din Anatolia de Vest. Pergam, oraş-stat independent încă din anul 282 î.H., şi-a menţinut importanţa ca centru politic, cultural şi comercial timp de 150 de ani. Pentru că legenda spune Alexandru cel Mare şi-a ascuns comoara în cetatea Pergamon, aceasta a fost vizată de foarte mulţi inamici, cucerirea ei preocupând de-a lungul secolelor mulţi regi şi conducători de oşti. Oraşul a fost de asemenea şi un important centru otoman, în epoca medievală. Carl Humann, un inginer german care lucra la instalaţii feroviare în Anatolia de Vest, în anii 1870, a descoperit ruinele oraşului antic. Apoi, în 1878, au început lucrările de cercetare arheologică. Escavaţiile şi restaurarea au loc şi astăzi. S-a descoperit, astfel, un centru de sănătate din perioada antică, Asclepion, situat la sud-vest de Pergamon, Templul lui Serapis, care datează din secolul II d.H.. Multe dintre vestigiile descoperite au fost însă luate din situl arheologic şi duse la Berlin, unde astăzi există un magnific muzeul al Pergamului. Faimosul altar al lui Zeus, care fusese iniţial situat pe Acropolele din Pergam, a fost dus în Germania şi este în prezent expus în acest muzeu. Citeste mai mult pe Presa de turism.

Vacante de neuitat: Marmaris sau Ibizza Turciei!

Prea multă distracţie nu este nu este niciodată de prisos! Acesta este principiul după care se ghidează “Ibiza turcească”, staţiunea Marmaris, a cărei existenţă, pe parcursul unui an, este de-a dreptul oximoronică: iarna – un simplu sat de pescari, vara – cea mai exuberantă dintre destinaţiile de vacanţă ale unei ţări care oricum ne-a obişnuit cu marca turismului exclusivist. Nu au rămas foarte multe informaţii despre Marmaris, de-a lungul timpului, sau multe situri istorice. Cu toate acestea, oraşul nu a avut o istorie nici scurtă şi nici monotonă. Marmaris a fost la început un mic sătuc de pescari. Asta se întâmpla în urmă cu 3400 de ani, când în zonă s-a aşezat un mic trib al cărui conducător purta numele de Kar. Zona a fost numită Karla, după acesta. Localitatea s-a dezvoltat treptat şi a devenit un punct important în zonă. În 1522, Soliman Magnificul a cucerit oraşul pentru a-l folosi ca punct strategic în timpul asediului asupra Rodhosului. A ajutat la dezvoltarea zonei, reconstruind micuţa cetate ce o păzea şi care încă mai poate fi admirată şi azi. Este o adevărată bijuterie arhitectonică şi se spune că Soliman Magnificul, văzând noile ziduri ale cetăţii, ar fi rostit uimit: “Mimari as!” Adică: “Să fie spânzurat constructorul!” Şi nu pentru că ar fi avut vreun cusur, ci fiindcă totul era perfect, iar sultanul nu voia să mai existe vreo altă cetate la fel. Straniu mod de a-Ţi arăta admiraţia, atârnându-l în ştreang pe cel pe care îl admiri! Legenda nu e cu mult prea departe, însă, de cea a lui Dedal şi a fiului său Icar ori de legenda Meşterului Manole, ca să vă dau nişte repere mai apropiate de noi. Citeste mai mult pe Vacantierul.

PHOCAEA, CETATEA IONIENILOR

Cocoşul şi foca mediteraneană sunt simbolurile oraşului Foça, la care se făcea referire şi în legendele lui Homer. Foça, port şi aşezare de coastă, se numea în timpurile străvechi Phocaea. În vremea lui Alexandru cel Mare, cetetea se afla sub stăpânirea perşilor. A fost capturată de genovezi în secolul al XIII-lea şi apoi de către otomani, în 1455, în timpul sultanului Mahomed Cuceritorul.Artefactele arheologice descoperite aici arată că istoria aşezării datează încă din anul 2000 î.Hr. Popoarele care fugeau din calea migraţiilor egeene şi a ocupaţiilor dorice s-au stabilit în vestul Anatoliei, între aceştia şi ionienii, care s-au stabilit în Foça. În secolul al XI-lea î.Hr., ei au construit un zid de apărare în jurul oraşului. Conform lui Homer, oamenii din erau buni navigatori, ei făceau cele mai lungi călătorii pe mare, ajungând chiar până la Marea Adriatică, în Etruria (pe coastele Italiei de azi) şi Iberia (pe coastele Spaniei de azi). Fiind unul dintre cele 12 oraşe ioniene, a stabilit relaţii comerciale cu cetăţile Naucratis din Egipt. Au format alianţe militare cu Miletul, au contribuit la formarea cetăţilor antice Lampsakos (Lapseki) din strâmtoarea Dardanele şi Amisos (Samsun) pe coasta Mării Negre. Ionienii din Foça au fondat şi colonii, în perioada 600 î.Hr., printre care cele mai importante numărându-se Massalia – actualul Marseille, Franţa -, Alalia, pe insula Corsica, şi Methymna, în Mytilene (insula Lesbos). În secolul VII î.Hr., Phocaea se bucura de o importanţă şi influenţă aparte, fiind unul dintre oraşele de pe “Drumul Regelui”. Acesta începea din oraşul Susa (Iranul de astăzi), trecea prin Sardes şi ajungea în Phocaea, după ce trecea prin cetatea Efesului. Herodot, supranumit şi “părintele istoriei”, descria Phocaea, care se dezvoltase substanţial după secolul VII î.Hr., ca fiind o cetate care progresează mult în comerţul pe mare, transportând oameni şi mărfuri de-a lungul şi de-a latul Mediteranei, pe nave cu 50 de vâslaşi, capabile să ducă 500 de persoane. Phocaea a fost şi primul oraş din Ionia care a bătut monede imprimate. Acestea îi ilustrau pe Zeus, Hera, Hercule şi Hermes, pe o faţă, iar pe revers erau imprimate creaturi mitologice cu cap de vultur sau de cal, precum şi grifoni. Astăzi, un orăşel patriarhal, situat nu departe de Izmir (vechea Smyrna) şi suficient de aproape pentru a permite o “expediţie” din partea turiştilor aflaţi în vacanţă în marile staţiuni egeene, precum Kuşadasi, Marmaris sau chiar Fethye, Foça posedă numeroase monumente istorice şi arhitecturale ce merită a fi văzute. Unele dintre acestea sunt rămăşiţe ale prosperei cetăţi ioniene. Altele povestesc despre perioada stăpânirilor persane, bizantine, selgiucide, genoveze sau otomane. Printre atracţiile turistice din Foça se numără: Stâncile Sirenei, Baia Satanei, un mormânt persan (situat la 7 km de Foça, pe autostrada Izmir, sculptat dintr-un singur bloc de piatră), Castelul Celor Cinci porţi (genovez), un castel din perioada otomană, Moscheea Fatih, Moscheea Kayalar, Moscheea Kafiz Süleyman şi cimitirul otoman. Se pot vedeza caracteristici ale arhitecturii egeene chiar şi la unele clădiri ale oraşului. Citeste mai mult pe Presa de turism.

Un lunch in Nepal

Rar am cunoscut o persoana ca prof. dr. Ovidiu Bojor! Octogenar – varsta la care multi semeni nu mai concureaza cu timpul, de o simplitate cuceritoare si un bun-simt mostenite din Maramuresul bunicilor sai, omul acesta aduce cu sine experienta anilor petrecuti la poalele Himalayei. Expert al Natiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industriala, doctorul-farmacist a participat la numeroase misiuni in Asia (India, Tibet, Nepal), de unde s-a intors cu o descoperire ce-ar fi putut sa-i aduca Premiul Nobel. Despre ce este vorba? In cursul expeditiilor, el a observat ca in zonele de munte oamenii nu sufera de diabet. Urmarindu-le alimentatia curenta, a remarcat consumul de castravete asiatic, un soi amar, dupa care simteau imediat nevoia de zahar. Astfel, Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala, extrasa din castravetele amar! Recuperare meritorie pentru memoria inaintasului sau, inventatorul insulinei sintetice, Nicolae Paulescu, cel care a pierdut Premiul Nobel dintr-o eroare birocratica. Insulina vegetala, sub forma medicamentului denumit INSUVEG, a devenit un panaceu pentru milioane de bolnavi carora Ovidiu Bojor le scrie, astazi, despre cum sa manance pentru a trai pana la adanci batraneti. In ultima sa carte, intitulata “Pledoarie pentru viata lunga”, citim despre cele sapte elemente care prelungesc existenta. Primul este alimentatia. Profesorul Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala studiind alimentatia traditionala nepaleza. Citeste mai mult in articolul Un lunch in Nepal, cu prof. dr. Ovidiu Bojor, pe Vacantierul.

CĂLĂTORII PE CARE LE-AȘ REPETA: IRAN. (1) PERSEPOLIS

Text: MIHAI OGRINJI Fotografii: Cristina Nichituș Roncea Când, întâmplător, le spuneam prietenilor că plec în Iran, aceștia mă priveau contrariați. Li se părea că mă aflam în pragul unui gest ușor necugetat. Cum așa, îmi ziceau ei, nu ți-e teamă? Tu nu știi că evreii sunt gata să-i atace din clipă în clipă? Nu ești la curent cu tensiunea dintre iranieni și americani?

Scriu aceste rânduri taman în zilele în care Comisia Europeană, Uniunea Europeană, diverșii lor “capelmaiștri” comit abuzuri și presiuni la adresa României greu de imaginat. O adevărată barbarie. La drept vorbind, asemenea amestec în treburile României nu-i o noutate. Ceea ce se petrece în aceste zile ne trimite la Congresul de la Berlin, din 1878(amintiți-vă, între altele, de așa-zisa “problemăisraelită”). Bietul Eminescu… Păstrând dimensiunile, acești “cerberi” ai democrației – care nu știu prea bine unde se găsește România decât în măsura în care, într-un fel sau altul, ar putea să-i mai stoarcă ceva zăcăminte de aur, cupru, păduri sau fie ce-o mai fi – sunt în pragul (cu cvorum garantat!) de a transforma România într-un fel de Iran al Europei! În măsura în care propaganda internațională prezintă Iranul așa cum îl prezintă, câți dintre turiștii lumii mai au curajul să ajungă în această țară? Nimeni nu spune că nu sunt probleme la Teheran. Disproporția însă dintre realitate și butaforia pe care o ticluiesc adversarii vechii Persii este mai mult decât jenantă, fruduloasă și descurajantă întru cunoașterea marilor valori ale umanității. Nu are nimeni dreptulca, prin tot soiul de manevre, să scoată din circuitul internațional o țară întreagă, o țară în care se află destinații precum Shiraz, Isfahan, Yazd sau Persepolis. Sub nici un motiv, sub nici un preț, sub nici un pretext. Și cum tot am avut șansa să văd această minunată țară, un mare reper al culturii antice, dar și al cercetărilor dintre cele mai diverse – de pildă, și în privința celulelor stem! -, cu oameni incredibil de prietenoși, dornici să intre în vorbă cu tine, să te ajute, parafrazez cu bucurie vechiul adagiu: Et in Persepolis ego… Citeste mai mult pe www.presadeturism.ro